xD Angel - Doar o umbra

Ultimele raze de soare pătrund în camera caldă. Totul părea liniștit, dar se va dovedi că acest peisaj tăcut și mut e doar prezentul. Viitorul ne surprinde, orice mișcare greșită poate fi fatală- și acea mișcare va exista, dar mai târziu. Eu nu puteam știi toate astea.


Stăteam plictisită la masa de lângă fereastră, așteptând parcă ceva: mai târziu, nu îmi voi mai dori același lucru. M-am ridicat aproape fără să vreau și am luat de pe un raft al bibliotecii un caiet mic, albastru. L-am deschis repede, l-am răsfoit în grabă: era un caiet cu vechile amintiri. Stând la masă, citind pagină cu pagină, cu mintea încărcată de gânduri din trecut, nu am observat noaptea care a pus stăpânire peste orașul umbrit. Deja nu mai vedeam cuvintele, mintea îmi era prea încărcată, eram aproape inconștientă. Închideam ochii pentru o clipă și îi deschideam iar. Aerul mi se părea înăbușitor, și simțeam că mă urmărește cineva, simțeam că e cineva în spatele meu. M-am uitat spre ușă, dar în întunericul abia așternut, nu vedeam pe nimeni.

Creionul era pe jos. Eu stăteam cu fața fierbinte pe caiet, atentă la orice zgomot. Simțeam frică, simțeam că cineva mă atinge pe mână. Dar nu era nimeni în încăpere. Continui să cred că totul e doar în mintea mea, încerc să nu mă gândesc la ceva absurd. Dar chiar și acel moment era absurd: nu înțelegeam ce mă oprea să mă mișc. Totuși, mai bine rămâneam așa, decât să fiu nevoită să mă ridic repede, într-o situație limită. Asta am aflat-o mai târziu, când era trecut de miezul nopții. Cu câteva secunde înainte de momentul tensionant, am simțit ultimul sărut pe obraz, am auzit ultimul oftat trist - nimeni nu era în cameră, și totuși erau adevărate. Imediat, camera care, în urmă cu câteva ore, era încălzită de razele soarelui de asfințit, se umplu de un fum amețitor. Nu înțelegeam nimic, eram confuză, nu știam de unde vine fumul. Nu îndrăzneam să strig, știam că nimeni nu mă va auzi. Pe fondul cenușiu, apăru și o pată uriașă, aprinsă și roșie: focul. În acele momente de coșmar, mă simțeam ca într-o cușcă, blocată între patru pereți, respirând aerul încărcat și văzându-mi moartea. Eram întinsă pe jos. În ultimele secunde, chiar atunci când nu mai puteam respira, ceva alb apăru în flăcările periculoase. Era ca un om de zăpadă pe fondul cerului neobișnuit de roșiatic, de apus. Credeam că visez. Am închis ochii...

Dimineață, totul era exact ca în noaptea precedentă. Eram convinsă că am visat, dar un bilețel rămas pe masă îmi schimbă părerea: " Nu îți dori ceva ce se poate transforma în orice lucru rău. Nu privi în trecut, nu anticipa viitorul. Prezentul contează." La sfârșit, geniul nevăzut s-a semnat că fiind un înger. M-am uitat la caietul neatins cu amintiri. Mi-aș fii dorit să ardă - căci nu aveam nevoie de el. Viața e prea periculoasă, am nevoie de un caiet cu amintiri din...viitor.




În descriere, sunt câteva întâmplări reale.