xD Camera rece - Speranta dupa moarte

E trecut de miezul nopţii. în bezna neobişnuită, orice umbră poate sfâşia corzile inimii. Singurul felinar aprins începe să pâlpâie. Intr-un final se stinge brusc, lăsând drumul întunecat, mai rece. Pe cer nu e nici o stea, doar luna sângerie, halucinantă luminează cerul. Aerul rece, suav şi usturător risipea orice gând sfios. în întunericul ameninţător se putea distinge foarte vag o formă înaltă, pe care o puteai ghici. Poarta scârţăind în puterea vântului care abia se simţea era doar un indiciu. în acea casa adăpostită de întuneric era la fel de pustiu, la fel de înfricoşător: nu se auzea nici un pas apăsat, nici o vocea stinsă, nici un ticăit de ceas, nici o răsuflare. Pe întunecaţii pereţi ai salonului apăru o lumină ştearsă,palidă. Unii s-ar fi gândit că e o rază de lună, alţii că e felinarul unui om de pe pajişte. Nu era nici una, nici alta. Lumina misterioasă alunecă pe tavan şi dispăru. Un ţipăt de spaimă se auzi din salon, apoi o căzătură. Liniştea îngrijorătoare se aşternuse din nou peste tot. Minutele treceau încet, fără să se mai audă nici un zgomot din salon. Părea că lumina a distrus şi ultima fiinţă din casa părăsită. Dar cine era victimă, de fapt ? Stăteam întinsă pe podeaua rece, inconştientă. Eu să fii fost cea speriată? Ce era cu lumina de pe perete? Probabil...anunţa o viziune din lumea de dincolo ?! La acest gând, începusem să tremur, să-mi fie frig, apoi revenisem la normal. M-am ridicat înfricoşată, sufocată şi m-am repezit la uşa salonului. Tăcerea înfiorătoare din casa fu întreruptă de zgomotul unei uşi trântite, nişte paşi apăsaţi şi din nou a unei uşi trântite. intrasem intr-o cameră cu pereţi cenuşii-roşiatici. Peisajul era sumbru: patul din mijlocul camerei era acoperit cu o pânză albă,subţire. Măsuţa de lângă pat era prăfuită. O ladă cu lăcat de argint se găsea intr-un colţ al camerei. Luna care îşi făcea loc printre nori, că o poartă spre lumina orbitoare ce tocmai se dechidea, se juca cu razele ei pe podea. Dar altceva îmi atrase în mod special atenţia: o oglindă acoperită pe jumătate, crăpată. Simţeam că în acea cameră s-a întâmplat ceva, dar nu îmi dădeam seamă ce. De ce patul şi oglinda erau acoperite? De ce camera era atât de rece? Zeci de întrebări care aveau un singur răspuns, pe care nu îl puteam credea, nu îl puteam rosti. Nu ştiam nimic sigur, nu ştiam nici unde mă aflu de fapt, deci nu puteam presupune nimic. însă ceva mă îndemnă să cred în gândul meu, să..." A murit. " în mintea mea, apăreau diferite forme bizare, diferite scenarii neobişnuite şi fel de fel de lumini ciudate.Disperată, am aprins o lampă de pe masă. Clinchetul medalioanelor de trandafiri agăţate de ea era plăcut, dar cam învechit. Nu am apucat să văd nimic, lampa se stinsese deodată. Nu mai suportam să stau în acea cameră rece şi neagră, vroiam să plec de mult dar nu reuşeam. Ceva mă reţinea, ceva mă atrăgea. Ca urmare a singurelor mele gânduri paşnice, a apărut şi răspunsul la întrebările mele: pe fereastră intrau primele raze de soare ale dimineţii, colorând totul.în acel moment, aflasem adevărul: murise speranţa din viaţă, murise fericirea şi tot ce tine de ea. însă toate aceste scenarii au dispărut o dată cu răsăritul soarelui.



Aşadar, nu lăsa viaţa să semene cu un peisaj sumbru, din noapte. Aminteşte-ţi că oricând poate răsări soarele !